Acolo, înlăuntrul sufletului ei, lumi magice se întrepătrundeau. Mii de culori şi de senzaţii nemaivăzute şi nemaitrăite se înghesuiau nedumerite aşteptându-şi rândul, uneori cuminţi, alteori dând năvală să iasă din adânc către soare. Aşa mititică cum era, uneori cobora înăuntru şi se scufunda uşor până în adâncuri, curioasă să descopere culorile şi sunetele ce o atrăgeau ca un magnet. Rămânea acolo, lăsându-se purtată zile în şir într-o lume de basm şi poate că ar mai fi călătorit mult şi bine dacă vocile calde ce o înconjurau nu ar fi chemat-o insistent înapoi în lumea lor. Alteori, fără să ştie sau poate doar uitând uneori că fiecare are o altă lume, cu alte mii de culori, entuziasmată şi plină de elan, şi-ar fi dorit să-i ridice în zborul ei, pe aripile bucuriei, călare pe fluturii ei multicolori, pe toţi pe care îi iubea aşa de tare. Cu timpul, a înţeles că fluturii erau doar ai ei şi numai pe ea o pot duce în înaltul cerului, printre curcubeie şi raze de soare sau printre stropi de ploaie. Chiar ei, fluturii ei minunaţi, i-au povestit că unii oameni călătoresc în vis călare pe elefanţi uriaşi, alţii pe pisici curajoase, în vreme ce altora le place să lenevească în jurul focului şi să pornească în vis pe scântei arzătoare de nerăbdare direct pe hornul şemineului.
Lumea i se descoperea pe zi ce trece tot mai frumoasă şi plină de miracole la tot pasul. Şi ea mulţumea Domnului. Învăţa lecţia recunoştinţei. Cu fiecare pas, cu fiecare bucurie, sufletul i se dilata şi simţea că din preaplinul ei are de dăruit un infinit de iubire.
